Despre Noi


Fiecare lucru făcut de mână poartă în el, pentru totdeauna, o fărâmă din sufletul celei care l-a lucrat și un crâmpei din istoria lumii. Bucuria de a deveni bunică, gândul la fiul care a luat viața în piept prin alte țări, amintirea unei vacante la munte. Odată cu firele, se prinde în împletitură și istoria momentului - venirea pe lume a Charlottei de Cambridge, prima prințesă moștenitoare a familiei regale britanice, jocul dramatic al Simonei Halep cu Serena Williams, la US Open, o descoperire revoluționară sau sfârșitul unui conflict. Poate și de aceea, lucrurile tricotate și croșetate manual par însuflețite.

Mă numesc Tatiana Dabija și, prin acest magazin online, vreau să vă ofer și vouă bucuria pe care am simțit-o eu atunci când am pășit pe tărâmul lucrurilor tricotate și croșetate manual. Cred în ceea ce fac, iar brandul The Wool Teller a apărut din această pasiune pe care mi-am descoperit-o acum câțiva ani și care mi-a schimbat viața.

Am trăit și am dormit cam doi ani cu gândul la un magazin de articole tricotate și croșetate manual, lucrând mereu, căutând febril modele speciale și petrecând ore prin magazinele de sculuri, până într-o zi, când i-am împărtășit visul meu prietenei mele din liceu, Claudia Hagiu. S-a molipsit pe loc și, împreună, suntem Tricoteria Style S.R.L., firmă înregistrată în 2016.

În acest magazin online veți găsi exclusiv articole lucrate manual, din fire de calitate superioară, creații originale, dar și inspirate după modele din diverse reviste, dar adaptate pentru The Wool Teller. În completarea a ceea ce găsiți în vitrina noastră online, executăm lucrări la comandă.

Și, pentru că vrem să vă cunoaștem și să puteți vedea în realitate produsele noastre, vă așteptăm la târgurile de profil. Va fi ușor să aflați unde ne puteți găsi standurile: înscrieți-vă gratuit cu adresa de e-mail pe pagina www.thewoolteller.com/newsletter și veți primi toate știrile despre activitățile noastre, introducerea de produse noi, campanii, promoții și alte anunțuri importante.

Ne găsiți și pe Facebook, Google+ și Twitter.

Cumpărături plăcute!

Style Selector
Oregional Skin
bootstrap business templates bootstrap business templates
Bootswatch Skins (11)
bootstrap business templates bootstrap business templates bootstrap business templates bootstrap business templates bootstrap business templates bootstrap business templates bootstrap business templates bootstrap business templates bootstrap business templates bootstrap business templates bootstrap business templates

These are just examples and you can build your own color scheme in the backend.

Background Patterns
bootstrap business templates bootstrap business templates bootstrap business templates bootstrap business templates bootstrap business templates bootstrap business templates bootstrap business templates bootstrap business templates bootstrap business templates bootstrap business templates bootstrap business templates bootstrap business templates bootstrap business templates bootstrap business templates bootstrap business templates bootstrap business templates bootstrap business templates bootstrap business templates bootstrap business templates bootstrap business templates